Daca obisnuiti sa cititi blogosfera romaneasca, probabil ca ati observat numarul crescut de articole contra CIO (Cry It Out sau tehnica prin care iti lasi copilul sa planga pentru a-l invata sa doarma) din ultimele zile. Cu (cele mai multe dintre) aceste articole sunt de acord. Dupa cum am scris si eu acum mai bine de un an, nu sunt deloc, dar deloc, o sustinatoare a CIO. Dar nu sunt deloc de acord cu motivul aparitiei lor.
Dar sa o iau cu inceputul. O bloggarita a scris cum, dupa luni de nesomn si copil plangacios, si-a dat seama ca de fapt copilul ei era obosit si din acest motiv nu dormea, asa ca i-a facut program, in sensul ca o culca mai devreme seara si nu lasa mai mult de 2 ore intre somnul de peste zi. Acest program a functionat f bine, mai putin intr-o noapte, cand pentru prima data, bloggarita de care va vorbesc a lasat copilul sa planga. Nu a spus nici ca este o sustinatoare a CIO, nici ca face acest lucru de obicei. Si chiar daca ar fi zis, acest lucru nu ar fi justificat linsajul care a urmat.
Mamei respective i s-a spus ca isi abuzeaza copilul, ca fiica ei va ajunge o drogata pentru ca a fost lasata sa planga intr-o noapte si, cireasa de pe tort, cineva i-a spus ca va chema Protectia Copilului. Inteleg ca poti sa nu fi de acord cu CIO. Nici eu nu sunt. Dar eu stiu sa fac diferenta dintre o mama care isi iubeste copilul, dar a ales sa foloseasca alte metode decat ale mele, si o mama care isi abuzeaza copilul. In schimb, articolele de care va zic vorbesc despre cum o mama buna se sacrifica pe sine, renuntand si la relatia cu sotul, si la pieptanat, si la somn pentru a creste un copil dezvoltat armonios. Intr-o oarecare masura asa este, cand devii parinte treci pe locul 2, nevoile copilului (mai ales cand depinde in totalitate de tine) trecand pe primul loc.
Si totusi... De depresia post-partum ati auzit? Nu vom sti niciodata ce s-a intamplat cu adevarat cu Madalina Manole, dar una din teorii este ca si-a luat viata tocmai din cauza acestei depresii. Daca este adevarat, si daca sa zicem ca invatandu-si copilul sa doarma, fie si cu blamata metoda CIO, ar fi ajutat-o sa iasa mai repede din depresie, ce credeti ca ar fi traumatizat mai putin copilul: sa planga cateva nopti sau sa se sinucida mama lui (am folosit numele Madalinei pentru ca e un exemplu recent si celebru de cineva care si-a luat viata, nu afirm ca asta e motivul pentru ce s-a intamplat).
Vedem la televizor atatea cazuri de copii mici abuzati (abuzati cu adevarat adica). Imi este extrem de clar ca acei copii au fost abuzati din nervi. Adica probabil copilul plangea, sau nu era cuminte, si parintii au cedat nervos si l-au batut cu salbaticie. Desigur ca in primul rand trebuie sa ai o serioasa problema la cap sa faci asa ceva. Dar daca, acei parinti, in loc sa se napusteasca asupra copilului, l-ar fi lasat sa planga si ar fi iesit din camera, credeti ca era la fel de traumatizant pentru copil?
Iubesc attachment parenting ca teorie de crestere a copilului si am practicat-o in mare masura de dinainte sa stiu ca felul in care imi cresc copilul are un nume. Dar cunosc familii care au folosit CIO (tot tacamul, nopti la rand in care copilul a fost lasat sa planga). Cunosc si familii in care copilul este batut la fund cand nu este cuminte (lucru cu care personal nu sunt deloc de acord ). Ghiciti ce, pusi la un loc acei copii, nu va veti da seama din comportamentul lor care sunt cei crescuti dupa attachement parenting sau au fost lasati sa planga noaptea. Poate veti spune ca undeva, in adancul lor, diferenta se simte. Poate. Dar sunt lucruri mult mai rele care i se pot intampla unui copil, si nu am vazut sa se scrie despre ele cu aceeasi virulenta. De exemplu sa isi vada parintii tot timpul certandu-se (poate chiar din cauza oboselii provocate de nesomn). Sau sa aiba parintii divortati, sau unul dintre parinti sa plece la munca in afara tarii. Sau sa se tipe la el in mod constant, sau sa nu isi petreaca parintii timpul cu el si sa il ajute sa descopere lumea asta mare. Sau, sau, sau...
Ideea este ca suntem oameni. Si ca, oricat am vrea sa fim non-stop acei parinti din manualele despre cum sa fii parintele ideal, uneori clacam. Cand esti parinte nu inseamna ca nu mai ai nevoie de somn. Sau ca nu te mai doare capul niciodata. Nu inseamna ca devii un robot a carei singura menire este sa aiba grija de puiul de om. Stim cu totii ca nu e bine sa se uite un copil mic la desene animate, dar uneori iti permiti sa iti doresti sa mergi de unul singur la toaleta, asa ca dai play si lasi copilul in fata culorilor magice de pe ecran. Inseamna asta ca ai "stricat" iremediabil copilul? Daca da, omenirea ar avea probleme mult mai grave decat le are deja. Asa cum am mai spus aici, meseria de parinte nu este o stiinta exacta. Cei mai multi dintre parinti fac ce cred ei ca este mai bine pentru copilul lor, dar cu siguranta fiecare parinte trece prin momente in care se intreaba daca a facut alegerea potrivita. Si daca tot trecem cu totii prin asta, de ce nu ne incurajam intre noi? De ce in loc de o vorba buna si un sfat oferit cu sinceritate, aruncam cu venin si dam de inteles ca "eu sunt o mama mai buna tocmai pentru ca nu fac ca tine"?!
Intre alb si negru exista o bucata imensa de gri. Si nu avem dreptul sa decidem noi, din spatele monitorului propriu, ce este corect sau gresit pentru fiecare familie peste care dam...click.
Si daca tot vorbim de raul pe care il facem propriilor copii, ce mesaj le transmitem lor cand atacam cu violenta un om pe care nu l-am cunoscut (si pe cei care nu au trimis la randul lor persoana respectiva la "coltul rusinii")? A educa un copil nu inseamna si sa il inveti despre toleranta fata de cei care nu sunt sau nu gandesc ca noi? Nu inseamna sa il inveti ca nimeni nu le stie pe toate? Si daca totusi, copiii acelor persoane vor ajunge sa faca lucruri cu care parintii lor nu sunt de acord, care le va fi soarta, daca niste straini sunt atacati cu atata vehementa?
PS: Acest articol nu este despre a-i lua apararea mamei de la care a pornit balamucul. Sunt sigura ca asta poate face si singura. Este despre faptul ca nu ar fi trebuit sa aiba de ce sa se apere. Ea petrece zi de zi, ora de ora, cu fiica ei, asa ca ea si tatal copilului sunt singurii in masura sa ia deciziile pe care le considera de cuviinta pentru fiica sa. Acest articol este despre faptul ca m-am saturat de aceasta lipsa de toleranta generalizata in societatea noastra, mai ales in randul mamicilor. Indiferent cum alegi sa faci lucrurile, e imposibil sa nu iei decizii contestate de "grupul mamelor care ar trebui sa get a life". Nu alaptezi decat cateva luni? Ai nenorocit copilul. Alaptezi peste varsta de 2 ani? E vulgar si obscen si ar trebui sa fii batuta cu pietre. Vaccinezi copilul? I-ai semnat condamnarea la moarte. Nu vaccinezi copilul? I-ai semnat condamnarea la moarte. Dormi cu copilul in pat? Il inveti prost si iti vei distruge casatoria. Nu dormi cu copilul in pat? Esti insensibila si te gandesti doar la tine, cand de fapt copilul are nevoie de tine. Si tot asa. Toate mamicile pe care le cunosc se plang cat de greu e sa lege prieteni noi cu alte mamici. Tocmai din cauza acestei atitudini de superioritate pe care multe o afiseaza. Haideti sa ii punem punct. Sa presupunem ca fiecare mama vrea ce e mai bun pentru copilul ei (exceptand cele care isi abuzeaza cu adevarat copii, si unde chiar e nevoie de interventia noastra). Si sa ne vedem de lungul nasului.
