luni, 19 noiembrie 2012

Reduceri de 70% la bodybebe

Daca sunteti ca mine, probabil asteptati cu nerabdare Craciunul, dar si cu groaza sumelor pe care le veti cheltui pe cadouri (mai ales pentru copii). De aceea, poate o sa va bucurati sa aflati ca de maine, timp de o luna, www.bodybebe.ro va avea zilnic un produs redus cu 70%. Reducerea va fi anuntata in fiecare dimineata, pe pagina de facebook.

Am descoperit bodybebe acum un an. Pe atunci avea produse doar pentru copii pana la 3 ani, iar Danut era la cam la limita, asa ca m-am bucurat ca anul asta bodybebe a inceput sa faca produse pentru copii cu varsta de pana la 5 ani. Am cumparat deja un tricou din colectia Pirates si urmeaza cu siguranta cel putin o camasa din colectia Dor de vara, pentru ca merge foarte bine pentru vizitele pe care le vom face in perioada sarbatorilor pe la nasi, unchi si alte rude. Iar pentru fetite sunt niste rochite superbe in colectia Dor de vara.

Asadar, daca va plac produsele bodybebe si doriti sa incurajati o afacere 100% romaneasca, stati cu ochii pe pagina de facebook in urmatoarea luna.

luni, 5 noiembrie 2012

Despre Veronica Bereanda si altii ca ea

Probabil ati auzit despre cazul invatatoarei Veronica Bereanda, femeia care le spune copiilor ca sunt prosti, ii jigneste, ii umileste, ii ameninta. Ca toti parintii normali, am ascultat acea inregistrare cu un imens sentiment de indignare si repulsie. Mi se rupe sufletul pentru copiii care i-au trecut prin mana si care au trai aceste abuzuri. Nu o sa mai vorbesc despre ce i-as face, ce merita, ce ii doresc acestei nemernice, s-a scris mult si corect despre asta.

Vreau sa vorbesc despre alte aspecte. In primul rand, ma bucur ca sunt parinti care au luat atitudine. Ma bucur ca o parte a presei a acordat atentie acestui subiect. Ma bucur sa traiesc intr-o lume in care ma indignez si ma infurii impreuna cu alti oameni la auzul vorbelor spuse de ea. Ma bucur pentru ca sper ca inseamna ca e un prim pas in a acorda mai multa atentie persoanelor care ne educa copiii.

Intamplarea asta mi-a adus aminte de toti profesorii dezaxati pe care i-am avut eu. Diriginta din clasele IX-XII se asemena mult cu Veronica, diferenta majora fiind totusi ca noi nu eram elevi de clasa I, deci nu ne-au afectat in aceeasi masura tipetele si insultele ei. Pentru ca eram mari, le-am povestit parintilor despre felul in care se poarta cu noi. Eram la o varsta suficient de mare incat sa ne dam seama ca nu e normal ce se intampla. Avea termen de comparatie, pentru ca eram multi copii care veneau de la scoli diferite, unde avusesem alti diriginti care nu se purtau asa cu noi. Prin urmare, cei mai multi parinti au facut cerere la directoare sa ne fie schimbata diriginta. Rezultatul? Nu numai ca nu ne-a fost schimbata, dar diriginta a primit de la directoare foaia cu semnaturi, ca sa ne poata persecuta mai bine pe cei care au semnat. Si lucrurile au ramas asa, nu am continuat demersurile, nu am inregistrat-o, nu am mers la presa. Si imi pare rau. Daca o sa am vreodata ocazia sa o revad, o sa ii spun cu ce groaza o asteptam eu, copilul de 14 ani, sa intre la ora.

Dar de fapt vreau sa spun altceva, chiar daca introducerea e foarte lunga. Despre diriginta din liceu le-am spus parintilor. Pentru ca, asa cum am mai zis, eram mari. Nu le-am spus niciodata insa parintilor despre profesorul de muzica din clasa a VIII-a, care apuca fetele mai dezvoltate de sani.Ne dezvoltasem un sistem de aparare, stateam departe de el cand vorbea cu noi, stateam cocosate si cu mainile incurcisate la piept, dar nu am spus niciodata nimanui nimic. De ce? Habar nu am... Probabil pentru ca stiam ca se stie in scoala ce fel de om e si nu facea nimeni nimic. Cu cativa ani inainte sa ne fie profesor, i-a aruncat unui baiat un echer metalic intre ochi. Echer care i s-a infipt si copilul a avut nevoie de ingrijiri medicale. Credeti ca a patit ceva profesorul? Multi dintre colegii baieti au luat palme peste fata de la el. Avea o mana foarte grea (pe noi fetele ne mai lua de dupa umar, si ni se parea ca mana lui cantareste o tona), asa ca palma lui se imprima adanc pe fetele lor. Ma indoiesc ca ei au spus vreodata ceva acasa.

Asa ca ajung in sfarsit la concluzia acestui articol: stati de vorba cu copiii vostri si puneti-le intrebari detaliate despre profesorii lor. Intrebati-i cum le vorbesc, pe ce ton, cum se poarta. Nu va asteptati sa va spuna ei daca e ceva in neregula. Poate ca ei nu stiu cum arata normalul. Sau poate ca le e rusine. Sau cred ca si daca spun, oricum nu se va schimba nimic. Probabil ca daca m-ar fi intrebat cineva despre cum e profesorul de muzica, as fi spus. Dar nu m-a intrebat nimeni.

PS: M-am interesat acum despre profesorul de muzica, se pare ca intre timp a iesit la pensie.

miercuri, 26 septembrie 2012

Lumea prin ochii lui Danut, part one

Prin august am fost cu Danut si mama in Herastrau. Planul era sa ne plimbam cu vaporasul, dar Danut nu a dorit, asa ca ne-am reprofilat rapid si am gasit alte activitati dragute. Dar nu despre asta vreau sa va povestesc. La un moment dat, mama a avut nevoie la toaleta, asa ca a apelat ca o toaleta publica ecologica. Noi am asteptat-o si am continuat plimbarea, apoi am plecat acasa, unde ne astepta tata lu' Danut. Care, firesc, a intrebat copilul cum a fost in parc:
- Bine! Si Buni a facut pipi in lift!
Asta a fost primul lucru pe care l-a avut de zis. Nu plimbarea cu trenuletul, nu toboganul urias. Buni care a facut pipi in lift.

joi, 23 august 2012

Perle, partea I



Imi pare rau ca nu mi-am notat toate perlutele lui Danut, sunt convinsa ca deja am uitat multe, dar o sa incerc sa le scriu de acum incolo. Iata cateva din cele legate de folosirea limbii romane:





Despre simţul proprietăţii:
Ăsta e al meu. E foarte al meu!

Despre grade de comparaţie:
Woow, e cel mai super!

Despre nutriţie:
Eu: Vrei un sendviş cu şuncă?
El: Da, şi cu pâine.

Despre aşteptări:
El: Mami, noi cand mergem cu trenul?
Eu: Peste o lună.
El: Woow, mergem în spaţiu pe lună?

Despre inocenţă:
De ce râdeţi la mine? Ce-am făput?

Despre definiţii proprii:
1. Uite mami, o sanie de apă (referindu-se la o saltea gonflabilă de la piscină)
2. Uite, acolo sunt cascade! (refedindu-se la valurile mării)
Despre căutari:
Paletule! Paletuleeee!! Unde eşti, paletule?! (paletul=paleta de badminton)

miercuri, 22 august 2012

Despre bataie si alte abuzuri

Am ezitat mult daca sa scriu despre asta sau nu, pentru ca ma tem ca discutia va cadea in ridicol dezbatand palma la fund: de cate ori, cat de tare si cat de des trebuie ea aplicata ca sa fie considerata abuz. Habar n-am. Asa ca, DISCLAIMER: Acest articol exclude palma la fund.

=================
Imi dau destul de rar cu parerea despre cum isi cresc altii copiii. Nu ma intereseaza daca e sau nu alaptat copilul, daca doarme singur sau cu parintii, daca e plimbat in carut sau in esarfe cu diverse denumiri. Pentru ca, atata timp cat copilul e fericit si iubit, astea mi se par teme false de dezbatere. De altfel, tot citind despre aceste teme si avand contact in general cu parinti non-violenti, poti cadea in capcana de a crede ca astea sunt singurele probleme ale copiilor din ziua de azi: in ce camera dorm si pana la ce varsta sunt alaptati.

----
Am fost la mare saptamana trecuta. Nu stiu daca in general concediul cu copiii scoate la iveala ce e mai rau din oameni sau pur si simplu am avut ocazia sa observ oameni din diferite medii, dar nu mi-a placut deloc ce am vazut: peste tot in jur erau parinti nervosi, agitati, care tipau, isi smuceau copiii, ii scuturau si ii tranteau in scaune la restaurant, ba chiar in tren a fost un parinte care si-a batut copilul, dar din fericire eu nu l-am vazut, doar mi s-a povestit.

La mare am fost cu Danut la un castel gonflabil pentru topait, iar unul dintre copiii din castel se saturase de sarit, asa ca a vrut sa iasa. Tatal lui insa nu l-a lasat, pentru ca mai avea de stat cateva minute, pe care el (tatal) nu le-a platit degeaba, da?! (era 5 lei pentru10 minute, nu ca ar conta). Asa ca cel mic a inceput sa planga si incerca sa iasa, in timp ce tatal il impingea la propriu inapoi in castel, nevrand sa lase copilul sa iasa pana nu se scurg minutele pentru care a platit. Nu conta daca mai voia sau nu copilul in castel, el a platit, deci sa faca bine sa stea acolo. Pana la urma si supraveghetorul s-a saturat de urlete si i-a propus sa mute copilul intr-o alta saltea, unde copilul spusese ca vrea sa mearga, fara sa plateasca in plus. S-au calmat cateva clipe dupa mutare, dar copilul a cerut apa. Iar a inceput sa tipe tatal: ca sa faca bine sa sara acolo si sa il lase in pace, ca nu face el (tatal) ce are chef el (copilul) si tot asa. Sa recapitulam: copilul, care deja topaise cateva minute pe o saltea, voia apa. Nu s-a putut... Din fericire, Danut s-a saturat de sarit si am plecat de acolo, plina de nervi. Si asa am ajuns sa scriu despre bataie si alte abuzuri.

Cred ca sunt doua categorii de oameni care isi bat copiii: cei care o fac la nervi, descarcandu-si furia pe copil si cei care cred ca bataia are rol educational. Prima categorie e mult mai periculoasa, pentru ca la nervi este foarte usor sa iti pierzi de tot controlul si cred ca asa ajungem sa vedem stirile odioase cu copii spitalizati din cauza batailor primite. Dar aici nici nu sunt prea multe de zis, oamenii aia au nevoie de ajutor specializat din alta parte. As vrea insa sa spun de ce eu nu cred ca bataia are rol educational: presupun ca rationamentul e ca prin bataie copilul invata ca faptele lui au consecinte, respectiv ca greselile dor. E un fel de dresaj. Din punctul meu de vedere este un rationament gresit pentru ca:

1. Copilul nu invata de ce sa nu mai faca un lucru, ci doar ca daca face lucrul respectiv va fi pedepsit fizic

2. Pentru ca nu vrea sa fie batut, copilului ii va fi frica sa mai faca lucrul interzis. Ceea ce pentru multi parinti inseamna ca metoda lor de "educatie" are succes. Eu zic ca e tocmai invers. Copilul, care nu intelege de ce nu are voie sa faca ceva, nu va avea nicio retinere sa faca lucrul respectiv daca crede ca parintii nu il vad si nici nu vor afla, pentru ca practic nu mai are de ce sa ii fie frica. Sa luam de exemplu hotii. Ei nu au in sistemul lor de valori faptul ca e rau sa furi. Nu se gandesc la a munci pentru a castiga bani, nu se gandesc la raul pe care i-l produc persoanei de la care fura, ei vor doar sa obtina bani. Dar le e frica de inchisoare, asa ca nu vor fura atunci cand cred ca pot fi prinsi, dar vor fura atunci cand cred ca nu va afla nimeni. Iar daca totusi sunt prinsi si ajung la inchisoare, asta ii opreste sa o faca a doua oara? Ar fi bine, ar insemna ca rolul de reeducare al inchisorii este indeplinit, dar numarul recidivistilor (prinsi) ne arata altceva. Cam asa e si cu copiii: e mult mai sanatos sa ii explici unui copil de ce sa nu faca un lucru, decat sa il lovesti sperand ca frica de o noua bataie va fi suficienta pentru a-l opri sa "recidiveze".

Eu nu pot sa inteleg totusi cum de traim intr-o lume in care este considerat inadmisil sa lovesti un alt adult, dar in acelasi timp este considerat normal (chiar necesar) sa dai intr-un copil care nu se poate apara. Nu am auzit niciodata sa i se spuna unei femei care se plange ca sotul nu duce gunoiul ca ar trebui sa il bata ca sa isi invete lectia, in schimb aud prea des mame care spun ca un copil este obraznic pentru ca nu este "atins" de parinti. Toata lumea se indigneaza cand afla ca un barbat isi bate sotia, dar un parinte care isi bate copilul este apreciat ca ia in serios educatia copilului...

Cum ar fi sa comitem o greseala la locul de munca si seful sa ne cheme in birou, sa isi scoata cureaua si sa ne puna cu fundul pe birou, pedepsindu-ne pentru neatentia noastra? Cat de indignati am fi, cat de repede ne-am da demisia? Sau, ca sa ma intorc la paralela cu uriasii, cum ar fi sa fim noi cei mici intr-o lume a uriasilor? Uriasi de care sa depindem pentru hrana, apa si in principiu pentru intreaga noastra supravieture. Si cum ar fi daca acesti uriasi, de doua ori mai inalti si de vreo 5 ori mai grei, ne-ar lovi atunci cand nu mancam tot din farfurie, cand nu vrem sa dormim la ora impusa sau cand varsam un pahar de apa din neatentie? Cum ar fi?

Cand eram gravida, mi-am facut multe reguli pentru mine, viitoarea mama. Ce o sa fac si ce nu o sa fac in educatia copilului. Pe majoritatea le-am incalcat, insa regula de a nu-mi educa copilul cu violenta nu am incalcat-o si sper sa nici nu o fac, pentru ca ar fi in primul rand un imens esec personal. Ar insemna ca nu am fost suficient de inteligenta sa rezolv altfel problema respectiva, oricare ar fi ea. Pentru copilul meu, eu vreau sa fiu cea care alina durerea, nu cea care o provoaca. Eu vreau sa mangai si sa pup locul lovit, nu sa aduc durere. Si cel mai important, vreau ca baiatul meu sa aiba curaj sa vina sa imi spuna cand are o problema ca sa o rezolvam impreuna, nu sa se teama de ce as face daca aflu.

Pe 19 noiembrie este Ziua Mondiala de Prevenire A Abuzului si Violentei Impotriva Copiilor. Spre deosebire de alaptare, care are alocata o saptamana, despre prevenirea abuzului se vorbeste la nivel international o singura zi pe an. Sau ar trebui sa se vorbeasca, pentru ca eu pana acum nu am vazut campanii de constientizare despre acest subiect, deci daca au fost, cu siguranta nu au fost prea vizibile. Astept sa vedem cum o sa fie anul asta. 19 noiembrie, da?

miercuri, 6 iunie 2012

Scrisoare deschisa catre bunicii de pretutindeni

Dragi bunici,

Am vorbit cu multe tinere mame. Toate apreciem daca avem bunici dornici sa se implice in viata nepotilor, dar nu putem sa nu va rugam urmatoarele lucruri, dupa caz:

1. Stim, ati crescut deja unul sau mai multi copii, deveniti acum adulti. Felicitari! Asta inseamna ca acum e randul nostru sa o facem si am vrea sa o facem cum credem ca e mai bine. Cand avem nevoie de un sfat, o sa il cerem. De fapt, am vrea foarte tare sa va cerem parerea din cand in cand, dar nu apucam pentru ca voi v-o spuneti in permanenta. Pun pariu ca si pe voi va enervau parintii vostri cand eram noi mici si ei faceau asa.

2. Nu mai folositi expresia cu "e rusine" daca vreti sa convingeti copilul sa renunte la scutece, biberon, suzeta. Copilul nu trebuie invatat ca gura lumii e vreun lucru dupa care sa isi ghideze viata. Accept insa oricand sa ii explicati ca biberonul ii strica dintii, de exemplu, sau orice alta explicatie rationala.

3. La plecare, nu mai intrebati copiii daca vor sa mearga cu voi acasa/afara decat daca chiar intentionati sa ii luati cu voi. Altfel, nu faceti decat sa le creati niste asteptari false copiilor, pe care trebuie sa le gestionam noi, cei care ramanem cu ei acasa. Urmatoarea data cand faceti asta, facem copiii pachet si va punem sa ii luati cu voi, nah!

4. Nu mai speriati copiii cu bau-bau, baba cloanta, monstri din debara etc. Nu le mai spuneti ca daca nu sunt cuminti ii dati la tigani/catei. Sa incurajam copiii sa exploreze lumea inconjuratoare fara sa se teama de monstri imaginari. Desigur, sunt lucruri de care ei trebuie sa se teama, cum ar fi focul, masinile, posibilitatea de a cadea de la etaj. Sa ne concentram pe ele.

5. Da, rolul bunicilor e sa rasfete. De aceea, sa zicem ca e acceptabil sa ii oferiti copilului o data pe saptamana (sau mai rar) dulciuri pe care noi nu le dam in mod normal. Daca faceti asta zilnic insa, nu mai e rasfat, e distrugerea poftei de mancare, a dintilor si a sanatatii pe termen lung. Plus ca un copil dopat cu zahar e super-energic, nu vrem sa gestionam asta dupa o zi lunga de munca.

6. Sub nicio forma nu e OK sa invatati copilul sa "nu le spuna lui mami si lui tati cutare lucru". Asta echivaleaza cu a invata copilul sa ne minta si poate duce la suspendarea dreptului de a petrece timp singuri cu copilul.

7. Nu ii spuneti copilului ca daca face cutare lucru nu il veti mai iubi. Iubirea nu e o moneda de schimb oferita  pentru comportament adecvat.

8. Cand merg la joaca, copiii se joaca. Asta inseamna ca se vor murdari si poate chiar se vor lovi. Nu o fac ca sa va enerveze pe voi, e felul lor de a descoperi lumea si legile fizicii. Lasati-i in pace!

9. Daca tinem copiii la bustul gol cand in casa sunt 30 de grade nu inseamna ca ii calim, inseamna ca doar conventiile sociale ne opresc sa ramanem si noi in bustul gol.

Puteti, desigur, sa ne spuneti si voi ce va nemultumeste in aceasta relatie, atata timp cat nu are legatura cu faptul ca nu are copilul caciula, ca nu-i dam sa manance salam sau ce rau am facut ca l-am scos din casa nebotezat.


vineri, 1 iunie 2012

Danut la 3 ani

La 3 ani, esti aproape ca un om. Aproape ca te descurci singur. Aproape ca parintii pot respira.

La 3 ani, Danut se dezbraca si se descalta singur, inclusiv (de fapt, mai ales) atunci cand nu trebuie. Cu imbracatul mai greu, isi pune chilotii si pantalonii, dar de multe ori cu fata in spate. La capitolul bluze mai avem de lucru.

Stie culorile, desi mai incurca verde cu albastru si (culmea) alb cu negru. Stie sa numere pana la 10 in romana si in engleza, si descrescator de la 5 la 1 in romana.

Stie ca traversam doar la culoarea verde a semaforului si e in general atent cand traversam strada. Stie care e stanga si care e dreapta (spre deosebire de mine).

Laptele a ramas alimentul lui preferat, noroc ca merge la gradi si acolo mananca de toate. Doarme relativ bine noaptea, depinde cu ce comparam :)

Ii plac jucariile. Mult. Ceea ce e in avantajul nostru, cand nimic altceva nu functioneaza, putem sa negociem cu jucarii (urat, infiorator, groaznic... stiu).

A inceput sa se uite la desene, dar tot nu are rabdare mai mult de jumatate de ora. Ceea ce e bine, zic eu. Preferatele lui sunt Chuggington, Mickey Mouse Clubhouse, Bob the Builder, Pompierul Sam, Micile genii.

Tot nu are rabdare sa ii citesc. Imi ia cartea si se face ca citeste el, o inchide, o ascunde... prefera sa ne alergam, gadilam, iubim. Dar daca ii citesc in timp ce se joaca e atent si imi pune intrebari. Nu ii place sa coloreze/deseneze si nici talent nu are (nici nu ar fi avut de unde sa il mosteneasca). In schimb, ne uimeste cu talentul lui la muzica. Mai exact, cu urechea muzicala. Sper sa il mosteneasca pe tati si sa cante la (macar) un instrument, noi o sa il incurajam in acest sens.

E in continuare foarte activ, se catara, sare, alearga, danseaza, nu sta locului. Vorbeste mult, dar stalcit. Inca are probleme la a spune C si F si de multe ori imi da impresia ca nici nu se agita sa spuna cuvintele corect, le trateaza cu superficialitate. Eu insa inteleg ce spune, desi uneori ma simt de parca am invatat inca o limba straina, doar de noi stiuta (ca mai toate mamele, presupun).

E vesel. Canta mult. Rade colorat. Are simtul umorului. Ne pacaleste. Ne ia in brate si ne spune "te ubes". Ne pupa. Ne loveste, apoi pupa ca sa treaca.

E empatic. La gradinita e psihologul de serviciu, merge la copiii nou-veniti care plang si le spune ceva, el stie ce, dar functioneaza.

E bland. Nu a batut niciodata un copil, nu s-a certat pe jucarii, prefera sa cedeze el. Nu e meritul educatiei noastre, asa e el.

E creativ. Are o imaginatie foarte bogata si ne uitam fascinati la el cum creaza scenarii si ce frumos se joaca.

E...Danut. E Danut la 3 ani :)



marți, 29 mai 2012

De 3 ori la multi ani!

Azi e ziua lui Danut, a implinit 3 ani. E si ziua mea, implinesc 3 ani de cand sunt mama. Cei mai frumosi, imprevizibili, diferiti, stresanti, obositori si scurti ani de pana acum. La multi ani!


joi, 8 martie 2012

Prima felicitare de 8 martie

Nu am avut inca serbare de Ziua Mamei, nici nu am auzit poezii sau cantacele dedicate mie, daaaar, am primit o felicitare de 8 martie cu poza lui Danut, cum erau si pe vremea noastra. De fapt nu cum erau pe vremea noastra, mai artistica si laminata.

La multi ani si voua, mame, fiice, surori, bunici, matusi si nase, prietene si sotii!

sâmbătă, 25 februarie 2012

Trompeta

Ca orice copil, Danut are zile si zile. Zile in care e foarte intelegator si zile in care e foarte capos. Zile in care zboara pe usa cand aude ca mergem la gradi si zile in care negociem indelung imbracatul. Zile cand merge sa se joace cu alti copilasi fara sa se uite in urma dupa mine si zile cand sta lipit de piciorul meu si incearca sa ma convinga sa plecam acasa (ca azi). Per total insa, pe masura ce creste sunt tot mai mandra de cat de frumos reusim sa ne intelegem. Nu stiu in ce masura e meritul felului in care il educam sau daca e de la fondul genetic bun sau o combinatie de amandoua, dar de cele mai multe ori, imi place ce vad in el.

Evit sa il iau la cumparaturi pentru ca ma misc mult mai repede fara el si pentru ca imi imaginez ca e o activitate destul de plictisitoare pentru un copil agitat ca el. Trebuia insa sa ii cumpar ceva de incaltat si deja e la varsta la care nu mai merge sa cumpar fara sa probeze, asa ca pentru prima oara vineri am plecat doar noi doi la cumparaturi (adica fara tati). Ca sa fac experienta mai interesanta, am intrat si intr-un magazin de jucarii sa ii cumpar o masina cu usi care se deschid, cum isi dorea demult. I-am aratat mai mult modele si desi la inceput a vrut sa ia mai multe, i-am explicat ca nu putem lua decat o masinuta, asa ca sa o aleaga pe cea care ii place cel mai mult. Si ne plimbam printre rafturile magazinului si puneam la loc masinutele pe masura ce gasea alta si alta care ii placea mai mult. In cele din urma am gasit modelul castigator, insa cand sa iesim, a vazut o trompeta. Si mi-a zis "Mami, pune la loc masina, eu vreau o trompeta". Mi s-a parut incredibil ca la 2 ani si 8 luni a inteles ca trebuie sa isi aleaga o singura jucarie (desi eu i-am spus ca isi poate alege o singura masinuta, nu o singura jucarie) si ca renunta la masina pe care si-a ales-o in favoarea unei jucarii pe care si-o doreste mai mult. L-am felicitat ca este intelegator si am negociat cu el sa cumparam o trompeta mai ieftina decat cea pe care mi-a aratat-o, ca sa luam si masinuta. A fost de acord.

Si intr-adevar, se joaca mult mai mult cu trompeta decat cu masina. La ora la care eu scriu aceste randuri, el doarme, cu trompeta in brate :)

marți, 21 februarie 2012

Doctorii, prietenii nostri

Tocmai am depasit primul episod de boala de iarna asta. A debutat saptamana trecuta intr-o seara cu febra, apoi au venit si mucisorii grosi si galbeni si au urmat scaunele moi. Primul instinct a fost sa nu ma duc la doctor. La urma urmei, nu era ceva ce nu mai vazusem si stiam ce am de facut: antitermic pentru febra, probiotic si hidrasec pentru scaunele moi, ser fiziologic si aspirat (eventual si picaturi) pentru nasuc. Am ales totusi sa ma duc, si bine am facut, pentru ca asa a depistat doamna doctor o otita in stadiu incipient si i-am putut da copilului tratamentul adecvat. Astazi, cand am fost la control si ni s-a confirmat ca totul e bine acum, m-am felicitat pentru decizia inspirata de a merge la doctor la timp si m-am intrebat inca o data de ce o fi asa de la moda sa injuri medicii si medicina.

De curand blogosfera s-a inflamat pentru ca cei de la Maternitatea Regina Maria au reactionat cu ... prudenta cand s-au trezit la usa cu o lauza care tocmai nascuse acasa un copil. Eu inca nu inteleg de ce ar alege cineva sa nasca acasa, desi argumentele le-am auzit. Apoi, o prietena care e oftalmolog imi spune ca ea le prescrie copiilor picaturi, iar mamele aleg sa ii trateze punandu-le in ochi lapte matern. Huh?! O cunostinta imi zice ca ea nu merge cu copilul la doctor decat daca face timp de 3 zile temperatura apropiata de 40 de grade, pentru ca doctorii ...(am uitat care era argumentul, dar ceva de rau la adresa doctorilor). Despre miscarea antivaccinare nici nu mai vreau sa pomenesc, pentru ca atat am auzit despre ea, ca pana si in sufletul meu a ajuns sa incolteasca un strop de teama.

Eu pot sa inteleg scarba provocata de faptul ca unii medici nu stiu meserie. Ca fac afaceri cu firmele producatoare de medicamente si prescriu tratamentul in functie de asta. Sau ca asteapta spaga. Dar solutia nu e sa boicotam sistemul medical in detrimentul sanatatii noastre si a copiilor nostri. Solutia e sa ii cautam pe acei doctori care au ales sa faca aceasta meserie cu responsabilitate si pasiune, din dorinta de a avea grija de oameni. Acesti oameni exista, trebuie doar sa alegem sa ii cautam, in loc sa improscam cu noroi in toata aceasta categorie profesionala.

As vrea doar sa spun atat: Suntem rasfatati! In timp ce noi decidem ca e zen sa nastem acasa printre lumanari parfumate, intr-un alt colt al lumii sunt femei care mor la nastere pentru ca nu au parte de ingrijirea medicala de care au nevoie. In timp ce noi alegem sa nu ne vaccinam copiii, in alte zone ale lumii mii de copii mor anual pentru ca nu au acces la vaccinuri. In timp ce picuram laptele matern in ochiul copilului, alti oameni nu au vazut in viata lor o farmacie. Asta nu inseamna ca nu e dreptul cui vrea sa se trateze exclusiv cu buruieni, daca asa se simte bine. Dar nu e asa ca e reconfortant sa stii ca atunci cand papadia te dezamageste, cel mai apropiat cabinet medical e la o distanta rezonabila? Si asta e un lux pentru care milioane de oameni ar da orice, dar nu il au!

luni, 13 februarie 2012

Lumea lui Momo

Desi zilele sunt mai scurte iarna, daca trebuie sa le petreci in casa cu un copil de 2 ani, par infernal de lungi. Pentru ca, normal, copilul se plictiseste si te solicita la maximum. Cum iesitul in parc nu e o solutie pe viscol, am cautat alternative de petrecere a zilelor de week-end fara sa o luam razna cu totii. Asa am ajuns sambata trecuta la atelierul de "miscare corporala, dans si explorare instrumente muzicale" de la http://lumealuimomo.blogspot.com/.

Atelierul dureaza o ora si costa 45 de lei. Nu mi-e clar pe ce anume am dat banii. Adica inteleg, pe salariul fetei care a stat cu copiii in harmalaia de nedescris, pe factura la lumina, pe ceaiul si merele cu care am fost serviti si tot asa. Dar nu pot spune ca la sfarsitul acelei ore copilul are macar o notiune despre muzica in plus fata de ce avea cand ne-am dus. A fost un haos total acolo, fiecare copil isi alegea un instrument la care zdanganea in voie. Dar lui Danut i-a placut foarte mult. A fost incantat ca a putut sa bocane in voie, fara sa ii atrag atentia ca deranjam vecinii, iar la sfarsit nu s-ar mai fi dat dus de acolo. Si ziua a trecut mult mai repede. Asa ca o sa mai mergem probabil, ca Danut a zis ca mai vrea. :) 


luni, 6 februarie 2012

Cum se fac cele mai bune gogosi

Ingrediente:
un copil de 2 ani si 8 luni
o mama
o bunica

Instructiuni:
Se tine copilul acasa din cauza de vreme urata. 
Se cheama bunica in vizita.
Mama decide ca trebuie sa ii dam copilului de lucru si hotaraste sa faca gogosi.
Se scot pe masa ingredientele necesare dupa o reteta din memoria bunicii.
Se lasa copilul sa puna in castron cantitatile specificate de Buni.
Se asculta de copil cand decide el ca "mai trebuie late, mai trebuie verde, mai trebuie albastru" (eu tin zaharul si faina in borcane cu capac verde/albastru).
Se asculta de copil si cand decide ca trebuie sa folosim mixerul, chiar daca Buni insista ca gogosile trebuie framantate manual (am pus totusi un singur picior la mixer, nu pe amandoua). Dupa ce isi face copilul de cap, se framanta si manual gogosile.
Se ia bunica si se pune la prajit gogosi.
Se decide unanim in familie ca astea chiar sunt cele mai bune gogosi pe care le-am mancat vreodata.

Din pacate, nimeni nu poate reproduce intocmai reteta folosita... Dar daca totusi vreti reteta de gogosi, a facut si Ada de curand, o gasiti aici: http://www.injoaca.ro/in-joaca/copii-la-cratita-gogosi/


joi, 26 ianuarie 2012

Somnul nostru cel de toate noptile

Pentru cei care au intrat repede crezand ca acest post este despre solutiile pe care le-am gasit eu sa imi fac copilul sa doarma, imi pare rau sa va dezamagesc. Acest post este despre solutiile pe care le gaseste Danut ca sa NU doarma (asa ca nu va lasati bebelusii sa citeasca si ei, s-ar putea sa gaseasca idei noi).

Somnul a fost mai mereu o problema pentru el. De fapt, nu atat somnul, cat culcatul. Pur si simplu nu se indura sa se culce, pentru ca, asa cum acum spune chiar el cu subiect si predicat, are treaba.

Cat timp adormea inca leganat pe picioare (da, l-am leganat pe picioare, si ce daca?) era mai simplu, cum necum adormea. De la un an jumate insa nu a mai vrut sa il legan si de atunci au inceput problemele si vesnica mea cautare de solutii.

Intr-o vreme, daca inchideam lumina, venea pana la urma in pat si se culca. In timp insa, replica lui la "Danut, hai sa ne culcam" a devenit "Nu inchide lumina". Si daca totusi o inchideam, se urca in pat in picioare si o aprindea la loc.

Asa ca am schimbat strategia. Mergea mai intai tati in dormitor, inchidea lumina, se baga in pat, eu ma mai jucam un pic cu copilul si apoi ziceam "Danut, ce face tati?". Si el il cauta, si cand vedea ca e in pat, "doarme" se baga langa el si se culca. Doar ca dupa o vreme, raspunsul la intrebarea ce face tati s-a schimbat in "Nu veau dom"

Am regandit strategia. I-am zis ca eu si tati mergem sa dormim, dar el poate sa ramana sa se joace daca vrea. Pentru ca stiam ca nu ii place sa stea singur si ca va veni si el. A mers si asta o vreme, dar apoi a inceput sa zica  "Nu voie mami somn. Mami a domit mult". Saaau, vine dupa mine si incepe "Mami. Mami. Mami! Mami!! Mami-mami-mami, tezeste-te, tezeste-te, tezeste-te" cu tot cu tras de ochi ca sa ii deschid. Si cand fac greseala sa ii deschid "Mami, eu nu veau dom. Eu am domit mult a gadi. Mami, atuma nu domim, atuma am teaba"


Si au mai fost multe alte strategii, care au functionat pana au esuat. De pretextele lui cu "fac pipi", "veau apa" si alte nevoie fiziologice nu va mai spun, ca inteleg ca toti copiii le fac. Nici de vorbitul cu jucariile de plus sau cu puii de elefanti imaginari care se pare ca vin in vizita pe geam (desi stam la etajul 10).

M-ar interesa sa stiu ce solutii aveti voi la a culca un copil de 2 ani jumate. Rutina nu functioneaza la noi, daca stie ca se apropie ora de somn face orice ca sa nu se intample, pe el somnul trebuie sa il ia prin surprindere. Sa il cert ca sa se culce nu e o solutie, in serile in care l-am certat inainte de culcare a dormit foarte agitat, s-a trezit plangand, deci nu! O sa incerc sistemul cu buline bune si la X buline o recompensa, dar parca mai incolo, ca parca e cam mic...

Nopti bune sa aveti!

marți, 24 ianuarie 2012

Am aflat pe pielea mea...

...ca gradinita dauneaza grav sanatatii mamei. Toata lumea mi-a spus cat de greu o sa fie cand incepe copilul gradinita, pentru ca va fi mai mult bolnav. Slava Domnului, la noi nu a fost asa. Dupa prima luna, in care intr-adevar Danut a fost destul de bolnav (nu rau, dar pe perioada lunga), nu s-a mai imbolnavit aproape deloc. Cel mult 2-3 zile de nas infundat si gata.

Eu, in schimb, sunt bolnava in fiecare luna. Toate virusurile si bacteriile pe care el le aduce acasa eu le iau cu generozitate si le transform in boli de lunga durata. In prezent sunt bolnava de 2 luni. Fara pauza. Am luat doua ture de antibiotic, lucru pe care nu il mai facusem de vreo 10 ani (si atunci pentru o infectie la masea).

Important e, desigur, ca e copilul sanatos. Dar si eu as vreau sa fiu!

Asa ca, sfat: inainte cu o luna sa inceapa copilul gradinita, dati-i un sirop de imunitate. Dar luati si voi, parintii, ceva pentru cresterea imunitatii. Pentru ca, se pare, bolile aduse de copil de la gradi nu seamana cu nimic din ce stiati pana acum.

Sanatate!

sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Nu hraniti copiii altora!

In blocul nostru, pe acelasi etaj cu noi, locuieste o familie de pensionari care de cate ori ne aud ca iesim din casa deschid usa ca sa vorbeasca cu Danut.
Intr-una din zile, vecinul ii spune lui Danut sa astepte ca ii aduce bomboane si intra in casa dupa ele. Eu ii spun "Nu, lasati, nu ii aduceti". Vecinul continua drumul dupa bomboane. Zic mai tare "Va rog frumos, nu ii dati bomboane". Nimic, deja se intorcea cu farfuria pe care erau bomboane. Deja strig "NU II DATI". Vecinul intinde farfuria sub nasul copilului, care din fericire nu ia nicio bomboana de acolo. Eu intreb descumpanita si oarecum retoric "Daca v-am rugat sa nu ii dati, de ce nu ma ascultati?". Raspunsul m-a lasat fara replica, noroc ca a venit liftul si am plecat "Daca nu vrea el, nu ii dau..." Deci important e ce vrea copilul, nu ce zice mama lui.
Uneori imi vine sa imi fac un tricou inscriptionat cu "va rugam nu hraniti acest copil" cu sageata spre Danut. E aproape imposibil sa mergem pe jos cateva sute de metri fara sa ne agate cineva incercand sa ii dea copilului un biscuite, un croasant, o bucata de ciocolata sau un colt de paine. Pentru ca am un copil f dragut sau pentru ca e evident ca poftea. Stiu, gestul in sine poate fi considerat dragut, dar pe mine ma scoate minti. In primul rand pentru ca persoanele respective nu ma intreaba si pe mine daca e in regula sa ii ofere copilului meu acel ceva de mancare, punandu-ma pe mine in situatia de a fi personajul negativ care ii smulge copilului din mana "bunatatile" primite. Dar sunt o multime de motive pentru care un gest aparent dragut poate scoate din minti o mama sau poate fi chiar periculos pentru copil.

1. In primul si in primul rand, copilul poate fi alergic la ceva. Iar gustarile astea oferite pe strada sunt pline de alimentele cele mai alergenice, cum ar fi oua, lapte, alune, gluten si lista ramane deschisa
2. In plus, poate copilul nu e alergic, dar  este la regim din cauza unei enterocolite (sa zicem). Exact o bucata de ciocolata NU ii trebuie
3. Sau, daca e dimineata, poate mama duce copilul la niste analize de sange pentru care e nevoie sa fie nemancat copilul
Acestea ar fi motivele medicale care imi vine mie in minte, care mi se par intr-adevar foarte importante. Dar mai sunt multe altele, precum:
4. Poate ca nu vreau copilul meu sa manance un colt de paine fiind foarte murdar pe maini de la locul de joaca
5. Poate ca nu stiu cat de curat esti tu pe maini 
6. Poate urmeaza sa ii dau copilului sa manance si nu vreau sa ii strici pofta de mancare cu prostii
7. Poate eu chiar nu ii dau copilului E-uri sau ii dau sa manance doar mancare bio
8. Poate ca nu vreau ca tu sa imi strici lectia despre "ai grija cand e vorba de persoane necunoscute" aratandu-i copilului ca de fapt strainii sunt persoane dragute care ii ofera ciocolata

Si lista poate ramane deschisa la nesfarsit. In concluzie, macar intrebati mama copilului inainte daca e OK sa ii dati copilului chestia X. Daca zice nu, lasati-o asa. Nu ii tineti teoria chibritului despre cum copilul pofteste, sau nu are ce sa ii faca rau, sau toti am crescut asa si suntem bine.

Stiu ca in general cei care ofera mancare pe strada nu sunt aceeasi care citesc bloguri. Asa ca nu stiu de ce am scris aceste randuri. Probabil ca sa ma destresez. Si poate pentru mamicile care impartesesc aceasta frustrare si vor da din cap aprobator. In incheiere, nu pot decat sa ma bucur ca am un copil fara alergii. Cred ca e f stresant pentru mamele cu copii alergici la alimente sa ii pazeasca de bine-voitorii de pe strada.