Despre bataie si alte abuzuri

Am ezitat mult daca sa scriu despre asta sau nu, pentru ca ma tem ca discutia va cadea in ridicol dezbatand palma la fund: de cate ori, cat de tare si cat de des trebuie ea aplicata ca sa fie considerata abuz. Habar n-am. Asa ca, DISCLAIMER: Acest articol exclude palma la fund.

=================
Imi dau destul de rar cu parerea despre cum isi cresc altii copiii. Nu ma intereseaza daca e sau nu alaptat copilul, daca doarme singur sau cu parintii, daca e plimbat in carut sau in esarfe cu diverse denumiri. Pentru ca, atata timp cat copilul e fericit si iubit, astea mi se par teme false de dezbatere. De altfel, tot citind despre aceste teme si avand contact in general cu parinti non-violenti, poti cadea in capcana de a crede ca astea sunt singurele probleme ale copiilor din ziua de azi: in ce camera dorm si pana la ce varsta sunt alaptati.

----
Am fost la mare saptamana trecuta. Nu stiu daca in general concediul cu copiii scoate la iveala ce e mai rau din oameni sau pur si simplu am avut ocazia sa observ oameni din diferite medii, dar nu mi-a placut deloc ce am vazut: peste tot in jur erau parinti nervosi, agitati, care tipau, isi smuceau copiii, ii scuturau si ii tranteau in scaune la restaurant, ba chiar in tren a fost un parinte care si-a batut copilul, dar din fericire eu nu l-am vazut, doar mi s-a povestit.

La mare am fost cu Danut la un castel gonflabil pentru topait, iar unul dintre copiii din castel se saturase de sarit, asa ca a vrut sa iasa. Tatal lui insa nu l-a lasat, pentru ca mai avea de stat cateva minute, pe care el (tatal) nu le-a platit degeaba, da?! (era 5 lei pentru10 minute, nu ca ar conta). Asa ca cel mic a inceput sa planga si incerca sa iasa, in timp ce tatal il impingea la propriu inapoi in castel, nevrand sa lase copilul sa iasa pana nu se scurg minutele pentru care a platit. Nu conta daca mai voia sau nu copilul in castel, el a platit, deci sa faca bine sa stea acolo. Pana la urma si supraveghetorul s-a saturat de urlete si i-a propus sa mute copilul intr-o alta saltea, unde copilul spusese ca vrea sa mearga, fara sa plateasca in plus. S-au calmat cateva clipe dupa mutare, dar copilul a cerut apa. Iar a inceput sa tipe tatal: ca sa faca bine sa sara acolo si sa il lase in pace, ca nu face el (tatal) ce are chef el (copilul) si tot asa. Sa recapitulam: copilul, care deja topaise cateva minute pe o saltea, voia apa. Nu s-a putut... Din fericire, Danut s-a saturat de sarit si am plecat de acolo, plina de nervi. Si asa am ajuns sa scriu despre bataie si alte abuzuri.

Cred ca sunt doua categorii de oameni care isi bat copiii: cei care o fac la nervi, descarcandu-si furia pe copil si cei care cred ca bataia are rol educational. Prima categorie e mult mai periculoasa, pentru ca la nervi este foarte usor sa iti pierzi de tot controlul si cred ca asa ajungem sa vedem stirile odioase cu copii spitalizati din cauza batailor primite. Dar aici nici nu sunt prea multe de zis, oamenii aia au nevoie de ajutor specializat din alta parte. As vrea insa sa spun de ce eu nu cred ca bataia are rol educational: presupun ca rationamentul e ca prin bataie copilul invata ca faptele lui au consecinte, respectiv ca greselile dor. E un fel de dresaj. Din punctul meu de vedere este un rationament gresit pentru ca:

1. Copilul nu invata de ce sa nu mai faca un lucru, ci doar ca daca face lucrul respectiv va fi pedepsit fizic

2. Pentru ca nu vrea sa fie batut, copilului ii va fi frica sa mai faca lucrul interzis. Ceea ce pentru multi parinti inseamna ca metoda lor de "educatie" are succes. Eu zic ca e tocmai invers. Copilul, care nu intelege de ce nu are voie sa faca ceva, nu va avea nicio retinere sa faca lucrul respectiv daca crede ca parintii nu il vad si nici nu vor afla, pentru ca practic nu mai are de ce sa ii fie frica. Sa luam de exemplu hotii. Ei nu au in sistemul lor de valori faptul ca e rau sa furi. Nu se gandesc la a munci pentru a castiga bani, nu se gandesc la raul pe care i-l produc persoanei de la care fura, ei vor doar sa obtina bani. Dar le e frica de inchisoare, asa ca nu vor fura atunci cand cred ca pot fi prinsi, dar vor fura atunci cand cred ca nu va afla nimeni. Iar daca totusi sunt prinsi si ajung la inchisoare, asta ii opreste sa o faca a doua oara? Ar fi bine, ar insemna ca rolul de reeducare al inchisorii este indeplinit, dar numarul recidivistilor (prinsi) ne arata altceva. Cam asa e si cu copiii: e mult mai sanatos sa ii explici unui copil de ce sa nu faca un lucru, decat sa il lovesti sperand ca frica de o noua bataie va fi suficienta pentru a-l opri sa "recidiveze".

Eu nu pot sa inteleg totusi cum de traim intr-o lume in care este considerat inadmisil sa lovesti un alt adult, dar in acelasi timp este considerat normal (chiar necesar) sa dai intr-un copil care nu se poate apara. Nu am auzit niciodata sa i se spuna unei femei care se plange ca sotul nu duce gunoiul ca ar trebui sa il bata ca sa isi invete lectia, in schimb aud prea des mame care spun ca un copil este obraznic pentru ca nu este "atins" de parinti. Toata lumea se indigneaza cand afla ca un barbat isi bate sotia, dar un parinte care isi bate copilul este apreciat ca ia in serios educatia copilului...

Cum ar fi sa comitem o greseala la locul de munca si seful sa ne cheme in birou, sa isi scoata cureaua si sa ne puna cu fundul pe birou, pedepsindu-ne pentru neatentia noastra? Cat de indignati am fi, cat de repede ne-am da demisia? Sau, ca sa ma intorc la paralela cu uriasii, cum ar fi sa fim noi cei mici intr-o lume a uriasilor? Uriasi de care sa depindem pentru hrana, apa si in principiu pentru intreaga noastra supravieture. Si cum ar fi daca acesti uriasi, de doua ori mai inalti si de vreo 5 ori mai grei, ne-ar lovi atunci cand nu mancam tot din farfurie, cand nu vrem sa dormim la ora impusa sau cand varsam un pahar de apa din neatentie? Cum ar fi?

Cand eram gravida, mi-am facut multe reguli pentru mine, viitoarea mama. Ce o sa fac si ce nu o sa fac in educatia copilului. Pe majoritatea le-am incalcat, insa regula de a nu-mi educa copilul cu violenta nu am incalcat-o si sper sa nici nu o fac, pentru ca ar fi in primul rand un imens esec personal. Ar insemna ca nu am fost suficient de inteligenta sa rezolv altfel problema respectiva, oricare ar fi ea. Pentru copilul meu, eu vreau sa fiu cea care alina durerea, nu cea care o provoaca. Eu vreau sa mangai si sa pup locul lovit, nu sa aduc durere. Si cel mai important, vreau ca baiatul meu sa aiba curaj sa vina sa imi spuna cand are o problema ca sa o rezolvam impreuna, nu sa se teama de ce as face daca aflu.

Pe 19 noiembrie este Ziua Mondiala de Prevenire A Abuzului si Violentei Impotriva Copiilor. Spre deosebire de alaptare, care are alocata o saptamana, despre prevenirea abuzului se vorbeste la nivel international o singura zi pe an. Sau ar trebui sa se vorbeasca, pentru ca eu pana acum nu am vazut campanii de constientizare despre acest subiect, deci daca au fost, cu siguranta nu au fost prea vizibile. Astept sa vedem cum o sa fie anul asta. 19 noiembrie, da?