vineri, 9 septembrie 2011

De ce sunt mamele de baieti soacre rele?

Am fost printre parintii care cand spuneau ca isi doresc un copil sanatos, indiferent daca e fata sau baiat, am vorbit serios. Eu speram asa, putin, sa fie fetita, pentru ca am avut si am norocul unei relatii nemaipomenite cu mama mea, si am mai crescut si cu Fetele Gilmore, si mi-ar fi placut si pt mine ceva de genul ala. Dar cand am aflat ca e baietel, m-am simtit usurata. Pentru el. Pentru ca da, chiar cred ca in general, e mai usor sa fii barbat in societatea de azi. M-am bucurat ca nu trebuie sa isi smulga parul de pe corp (desi, Dumnezeu stie de ce, multi baieti din ziua de azi isi fac asta benevol). Mi-a parut bine ca nu va afla niciodata cat de incomod e sa petreci o zi intreaga pe tocuri cui. Ca nu trebuie sa isi coloreze obrajii, ochii si buzele ca sa fie considerat frumos. M-am bucurat ca societatea va fi mai indulgenta cu greselile lui si nu va fi considerat nici un obiect decorativ, nici un trofeu. Nu il va fluiera lumea pe strada si nici nu il va claxona. Ca poate contracara cu o personalitate placuta si un simt al umorului eventuale aspecte mai neplacute ale aspectului fizic. Ca, desi stiu ca si barbatii sufera, va fi mai greu de facut sa sufere.

De aceea, nu am inteles niciodata de ce mamele de baieti sunt considerate soacre mai rele decat mamele de fete? Daca as avea fata, as fi probabil mult mai exigenta cu ginerele meu, pentru ca eu cred ca intr-o casnicie femeia este mult mai vulnerabila. In primul rand m-as teme ca ar putea fi violent, fizic si verbal, cu ea. M-as teme ca poate o inseala, e betiv, pierde banii la cazino sau are alte vicii in general specifice barbatilor. Mi-ar fi probabil frica sa nu faca un copil impreuna si apoi sa o paraseasca, obligand-o sa creasca de una singura copilul.

Asadar, de ce aud de atat de multe ori (culmea tot de la barbati) ca voi fi o soacra rea pentru ca am baiat? Ce anume provoaca aceasta tensiune intre soacra si nora?

Cel mai des invocat argument e acela ca intre mama si fiu se creaza asa, o relatie foarte stransa, si mama nu poate accepta faptul ca in viata fiului ei exista o alta femeie. Mie mi se pare chiar un motiv bolnav ca sa iti chinui nora. Pana la urma, ca mame, nu aspiram la fericirea copiilor nostri? Si daca da, nu ar trebui sa ne bucuram ca au gasit o persoana care ii face fericiti? Nu ar fi normal sa cultivam aceasta fericire, in loc sa intervenim in ea in fel si chip? Eu zic ca da.

Tot relatia asta speciala cica face ca mamele de baieti sa fie foarte critice cu modul in care nora isi intretine gospodaria. Din discutiile auzite, pot sa confirm ca cele mai multe soacre se plang de faptul ca nora nu face mancare buna, nu sterge praful, are un morman de rufe nespalate etc. Serios?! Asta e motiv de drama? Caci eu nu imi doresc ca fiul meu sa se insoare cu menajera (decat daca se intampla sa se indragosteasca de una). Imi doresc ca viitoarea nora sa aiba alte calitati decat aceea ca e capabila sa puna zilnic aspiratorul. Eu chiar sper ca in viitoarea sa familie fiul meu sa prospere si sa isi poate permita sa angajeze pe cineva care sa le faca o data pe saptamana curat, in timp ce ei merg la teatru sau se plimba. Cred ca o sotie care nu are grija curateniei este mai fericita, si cand sotia e fericita, si sotul e fericit. Da... nu cred ca as fi rea cu nora mea pentru ca impatureste hainele altfel decat o faceam eu.

Un alt motiv pentru care suntem rele cu nurorile, dar la care cred ca pana si mie imi va fi greu sa fiu cuminte, este felul in care ne cresc nepotii. Peste ani, se pare ca uitam ca am fost si noi mame incepatoare candva. Si cat de tare ne enerva cand venea propria soacra si ne facea zile fripte despre cum nu e bine nici cum hranim, nici cum spalam, nici cum ne educam copilul. Se pare ca o data cu trecerea timpului, capatam impresia ca daca am crescut unul sau mai multi copii, devenim un guru al puericulturii, iar "proasta aia" care nu a mai avut copii ar face bine sa ne asculte. Probabil ca si mie imi va fi greu sa imi vad nora ca face lucrurile diferit fata de cum le fac eu acum. Stiu ca acum, oricat m-as stradui sa ma abtin, stramb de multe ori din nas cand vad mame cu tehnici de crestere a copilului total diferite de ale mele. Deci probabil as fi si mai sensibila cand e vorba de propriul nepot. Dar voi face tot posibilul sa imi tin parerile pentru mine, daca nu voi fi intrebata.

Cred totusi ca principalul motiv pentru care relatia soacra-nora este in general defectuoasa este ca implica doua femei (care pana la urma trebuie  sa imparta dragostea aceluiasi barbat). Noi femeile, ne cunoastem bine intre noi. Stim de ce suntem capabile. Stim ca reprosurile se aduc cu zambetul pe buze. Cu subtilitati. Cu ridicat din spranceana si mutra acra. Barbatii nu functioneaza asa. In general ei cand spun ceva cu zambetul pe buze, e o gluma. Subtilitatile lor sunt la fel de subtile ca un pumn in fata, iar la subtilitatile noastre le trebuie subtitare. Asa ca, atunci cand soacra vrea sa le reproseze ca nici acum nu  e schimbat becul, ar trebui sa spuna "Ba Gigele, pune si tu mana si schimba becul ala". Daca doar bate un apropo, s-ar putea ca Gigel sa nu se prinda. In schimb, din momentul in care soacra unei femei intra in casa, nora este in garda. Fiecare gest al soacrei este examinat, fiecare cuvant analizat. Le punem pe toate la suflet si abia asteptam sa plece ca sa ii spunem lu' fii-su: "Ai vazut ce mi-a mai zis maica-ta?!!". "Nu draga, ce?", raspunde Gigel nevinovat. "Nu ai auzit?!!! A zis pe un ton asa, nepotrivit, ca asta mic e racit. Sigur a vrut sa insinueze ca din cauza mea, ca l-am scos afara fara caciula desi ea mi-a zis sa ii pun macar o sapca!".

PS: Nu am innebunit de tot. Stiu ca mai am foooarte mult timp pana sa imi fac griji daca sunt sau nu o soacra buna. Dar am zis sa scriu acum ce ma framanta, pana nu incep sa imi pierd din ratiune. Peste ani, cand voi fi soacra in devenire, promit sa recitesc acest articol si sa imi dau doua palme daca nu ma port frumos.

PS2: Da, acest articol este bazat pe generalizari. Exista mame de baieti care sunt soacre minunate si mame de fete care sunt soacre foarte rele. Alteori vina nu e a soacrei, ci a ginerelui/norei. Dar in general articolele se bazeaza pe generalizari, caci daca intram si in cazuri particulare nu mai terminam niciodata de scris nimic.

2 comentarii:

  1. Draga mamica,felicitari pentru modul de gandire si e foarte frumos tot ce ai scris.Eu am sa-ti impartasesc putin din ceea ce simt eu pentru soacra mea. Desi sunt constienta ca este o femeie inteligenta si isi iubeste copilul la maxim ,am momente cand imi vine sa urlu. Parca prea e perfecta:) si face totul ca la carte si ii spala si calca si se trezeste dimineata la 5 sa-i calce pantalonii inainte sa plece el la serviciu dupa ce ziua a spalat si apretat si calcat totul pana la chiloti si a facut o mie de feluri de mancare si desert si ceva si pentru mine pentru ca sunt vegetariana si sa am si eu ce manca. Iar eu urasc perfectiune asta a ei pentru ca stiu ca si eu o pot face iar ea stie foarte bine ca pot iar cand incep sa fac imi plange de mila ca eu si lucrez si vai ca m-am apucat sa bag si eu la spalat ca mai bine o lasam pe ea ca si asa sta toata ziua acasa! Fiul ei o priveste ca pe o sfanta si o lauda ca face atatea pentru el si ea nu-i cere nimic in schimb si nu intelege ce nu-mi convine! Cateodata nici eu nu mai stiu ce nu-mi convine ca doar e ca si cum as avea o menajera in casa fara sa o platesc. Dar sunt geloasa si invidioasa pe iubirea ei catre el si invers as vrea ca numai mie sa mi se cuvina laudele si doar eu sa am grija de el! Deci oricat de buna ar fi si de draguta si inteligenta tot nu mi-ar conveni, e inca o femeie in viata iubitului meu si sunt geloasa! Maria

    RăspundețiȘtergere