Baietii si armele

Toti cei suficient de apropiati de noi cat sa ii cumpere lui Danut un cadou stiu ca armele sunt, momentan, pe lista cadourilor interzise. Nu stiu a cui a fost ideala geniala :"Hei, hai sa cream jucarii care imita armele si sa le dam copiilor sa se joace cu ele".

Mi se pare ca un copil nu ar trebui sa se joace cu o arma decat cand intelege cu adevarat conceptul de moarte. De curand un baietel m-a "impuscat" si a zis "Pac, pac, te-am omorat". Primul instinct a fost sa ii spun "Da, iar acum Danut va creste fara mamica lui din cauza ta" Am realizat insa ca nu e normal sa ii stric copilului placerea de a se juca, fie si cu arme... asa ca am zambit si nu am zis nimic.

Ma infioara totusi gandul ca as putea auzi cuvintele : "bang bang mami, te-am omorat" din gura fiului meu. Stiu ca pentru el va fi doar o joaca. Stiu ca baietii au arme drept jucarii dintotdeauna. Dar asta era mai inofensiv inainte ca filmele cu 1000 de crime pe minut sa fie tot timpul-tot timpul la televizor si mai ales inainte de aparitia jocurilor de calculator  shootere.

Eu am descoperit shooterele in liceu. Mai intai l-am vazut pe fratele meu jucand. Tin minte foarte clar ca intr-un joc (cred ca Red Alert dar nu sunt sigura) la un moment dat un personaj se pune in genunchi cu mainile la ceafa si te implora sa nu il impusti. Fratele meu l-a executat fara mila, iar eu am fost revoltata la modul cel mai serios. Imi venea chiar sa plang. Cum a putut fratele meu sa aiba asa sange rece?! Mi-a explicat ca daca nu il omora, l-ar fi omorat personajul respectiv pe el, dar nu mi s-a parut o explicatie potrivita. De unde stia ca asa o sa fie? Apoi am jucat si eu jocul respectiv. Cand am dat "fata in fata" cu personajul respectiv evident ca l-am crutat... si evident ca m-a omorat. Am fost FU-RI-OA-SA. Mi s-a parut de-a dreptul ceva personal. Doar eu il aparasem in trecut, cum a indraznit sa ma omoare?!! Bine inteles ca am incarcat jocul de unde salvasem ultima oara si apoi am ucis tradatorul cu cea mai mare satisfactie. Si nu am mai jelit niciodata un personaj dintr-un joc, daca statea in calea victoriei mele.

Sigur, fiind deja eleva de liceu, am putut face distinctia dintre realitate si fictiune. Stiu foarte bine ca in realitate cand iei viata cuiva, cel mai rau lucru pe care il faci este suferinta provocata celor care iubeau acea persoana: parinti, copii, frati, prieteni, sot/sotie. Acesti oameni nu vor mai avea niciodata ocazia sa imparta cu cel iubit evenimente importante din viata lor. Desigur ca jocurile nu arata niciodata acest lucru. Nu ii cunosti pe cei pe care ii omori. Nu au nume, nu ai ocazia sa participi la inmormantarea lor. Singura ta misiune e sa omori cat mai multi necunoscuti, de obicei in numele binelui (desi multe shootere sunt cu razboaie, asa ca cei pe care ii omori sunt tot oameni nevinovati, care cu siguranta ar prefera sa fie acasa cu familia).

Stiu ca, desi tentatia este mare, nu il voi putea tine pe Danut izolat de restul lumii. Stiu ca va vedea arme la alti copii si isi va dori si el una (sau 100). Probabil ca, daca nu voi reusi sa il fac sa inteleaga de ce detest atat de tare aceste obiecte aducatoare de moarte, voi ceda, caci altfel in mainile lui orice clanta va deveni pistol si orice bat, sabie. Sper doar sa reusesc sa aman acest moment cat mai mult.

Stiu ca o sa spuneti ca dramatizez. Dar chiar cred ca atunci cand copiii se joaca prea mult, prea devreme de-a moartea, ceva se poate strica in interiorul lor. Am citit acum ceva timp despre un baietel de 8 ani din Romania care a injunghiat o femeie in picior, intr-un parc. Femeia s-a intors sa vada ce s-a intamplat si a vazut un baietel cu o privire goala si un cutit in mana. S-a dovedit ca baietelul, fan Counter Strike, nu facea diferenta dintre realitate si joc. In parcul acela, el era un erou din jocul preferat, iar femeia un inamic. Si cazurile de acest gen nu sunt deloc rare la nivel mondial.

PS: Danut s-a intersectat pana acum de doua ori cu pistoalele. Intrucat nu i-a aratat nimeni si nu a vazut niciodata cum se foloseste un pistol, a facut ceea ce fac toti copiii: i-a atribuit singur obiectului misterios o intrebuintare, in functie de ce credea el ca ar putea fi. Prima oara a vazut un pistol cu apa cumparat de mama mea. Cand mama l-a umplut si a apasat pe tragaci, fiul meu a fost incantat. A cerut pistolul, a bagat teava in gura, si a inceput sa bea apa din el. A doua oara a gasit un pistol intr-o punga de pufuleti cu surprize, cumparata tot de mama. Cum la mama aveau loc renovari si el a vazut pe cineva manuind un flex, a presupus ca si pistolul este un flex si a incercat sa taie lemne cu el. Cum sa nu iubesti aceasta inocenta?!