Discuţii în parc, la 4 ani

- Când vin ţânţari (n.r adică purici) la căţelul lui Buni, Buni le dă o pastilă care goneşte ţânţarii. şi pastila merge şi la picioare, şi la mâini, şi la burtică, şi la puţa căţelului ca să îl protejeze
- Şi la puţă?
- Da. Şi căţeii au puţă, ştii? Ca să facă pipi
- Aşa e. Dar doar căţeii băieţei. Fetiţele nu au puţă.
- Nuuuu, doar băieţii au puţă. Fetiţele au doar fund. Dar şi băieţii au fund, să facă caca atunci cănd rămân fără pipi

...........

Vede un bărbat cu o bluză cu dungi gri şi negre

- Mamiii, omul ăla de ce s-a deghizat în hoţ?

...........

Voia sa mergem la un loc de joacă unde mai fusese cu tati. Eu credeam că se referă la altul, aşa ca ne contraziceam în ce direcţie trebuie să mergem. Îl sun pe tati şi aflu că are dreptate copilul

- Veeezi, ţi-am spus eu că fetiţele nu se pricep la găsit drumul. Doar băieţii se pricep (deci anumite prejudecăţi sunt înnăscute. Nu că nu ar avea dreptate, cel puţin în cazul mamei lui)

...........

După 3 ore de parc, îi spun să mergem acasă, că trebuie să fac pipi

- Am o idee*. Poţi să faci pipi la copac.


* Am o idee = printre cele mai periculoase cuvinte ce pot ieşi din gura unui copil

PS: Toate discuţiile de mai sus au avut loc în aceeaşi zi. În caz că aveaţi dubii.

Ce înţeleg ei

Am fost azi să facem nişte analize uzuale. I-am explicat cu o seară înainte ce urmează să se întample a doua zi, că o să îi ia doamna asistentă puţin sânge şi o să se uite la el prin microscop, să vadă dacă e sănătos, dacă mănâncă suficiente fructe şi legume etc.

De dimineaţă a fost puţin emoţionat, nu a spus mai nimic pe drumul spre policlinică, dar recoltarea a mers bine, nu a plâns deloc voinicul. După ce am plecat de la cabinet îmi spune încântat: "Ce bine că mi-a scos sângele, acum nu o să îmi mai curgă sânge când mă lovesc".

Mda... nu chiar :))

Ce faceţi dacă se pierde copilul?

Nu m-am pierdut niciodată de mama când eram copil şi am crezut până nu demult că un părinte responsabil nu are cum să îşi piardă copilul. Părinţii cu copii mai mari mi-au explicat însă că se poate întâmpla şi că e mai bine să înveţi copilul ce să facă în caz că se rătăceşte decât să ai impresia că ţie nu ţi se poate întâmpla. Adevărat. Mai ales că în ultimul timp consider că am un copil suficient de mare încât să mă pot întoarce 3 secunde cu spatele la el, dar îmi dau seama că asta creşte riscul de a ne rătăci unul de altul la un moment dat.

Aşa ca l-am luat la vorbă. I-am spus că dacă vreodată se pierde de mine, să nu se sperie, pentru că sigur mami îl caută şi îl va găsi repede. Să nu mă caute el, ci să rămână pe loc, pentru că aşa îl voi găsi mai repede. Apoi i-am lipit pe toţi pantofii etichete speciale cu numele lui şi numărul meu de telefon. I-am spus că dacă se pierde, să se ducă la o femeie, să îi spună că s-a pierdut şi să o roage să mă sune. Apoi să se descalţe ca să îi da femeii numărul de telefon :))

În teorie, sunt mai liniştită. Am exersat cu el şi pare că ştie ce trebuie să facă. Nu ştiu dacă va ţine minte ce i-am spus dacă într-o zi chiar se va rătăci, dar eu sper că da. De fapt, sper că nu se va rătăci.

PS1. Da, l-am învăţat adresa, dar mi se pare prea mic să îl ajute cu ceva această informaţie. Adica dacă se pierde prefer să stea pe loc să îl caut eu sau adultul însoţitor, nu să plece cu un străin spre casă, unde poate nu e nimeni.

PS2. Etichetele le iau de aici, sunt foarte rezistente. Au şi etichete pentru haine, care se aplică cu fierul de călcat, şi etichete pentru pus pe obiecte

Dileme existenţiale la 3-4 ani

Dănuţ refuză să accepte faptul că el a fost la mine în burtă. E o informaţie prea greu de procesat pentru el. Aşa că îşi crează singur alte variante legate de venirea pe lume.

Când i-am arătat o poză cu mine gravidă, în spital, în ziua în care urma să nasc şi i-am arătat cu degetul că el era acolo, indicându-i burta, m-a întrebat dacă se ascunsese de doctor sub rochia mea.

Altă dată, când într-un moment de afecţiune i-am spus ca e exact copilul pe care mi l-am dorit, a ajuns la concluzia că înseamnă că ni l-a adus Mos Crăciun. Corect! Căci cine altcineva, dacă nu Moş Crăciun, îţi aduce exact ce îţi doreai?

Dar nici teoria asta nu a fost de durată, pentru că la ceva timp după aia ne-a întrebat de unde am luat materiale să îl construim pe el. Huh?

Apoi s-a gândit mai bine şi a ajuns la concluzia că de fapt el ne-a făcut pe noi. Pentru că nu avea niciun părinte până să ne facă pe noi (am fost promovaţi de curând la gradul de părinţi, până acum eram oamenii lui).

Aştept cu interes următoarele teorii. Ah, cât despre animale, toate au ieşit din ou. Nu l-am întrebat şi oul de unde a ieşit. Iar porcul face carne aşa cum vaca face lapte şi ar dori să ştie ce animal face porumb.

Va urma... cu siguranţă va urma.

Divertiland pentru copii

Am fost săptămâna trecută cu Dănuţ la Divertiland. Pentru cine nu ştie, Divertiland e un parc acvatic de la marginea Bucureştiului, pe A1. Impresia generală a fost una bună. Mare, curat (inclusiv la toaletă, ceea ce e mare lucru în România), personal amabil, şezlonguri suficiente (cel puţin pentru o zi de marţi, nu ştiu în week-end cum e), vestiare de schimb, dulapuri de pus lucrurile (e 10 lei dulapul şi ţi se dă o brăţară cu care se deschide uşa dulapului, ceea ce e ok că nu mai ai grija cheii). Marţea copiii sub 120 cm au intrare gratuită, aşa că am plătit doar biletul meu, 50 de lei.

Eu povestesc acum experienţa Divertiland din perspectiva mamă cu copil de 4 ani. Nu ştiu cum e să mergi doar ca adult, nici nu am ajuns de fapt în zona de oameni mari, cu tobogane uriaşe :)) Prima dată am fost la Lazy River, am plutit pe acolo o vreme. Apoi ne-am îndreptat spre piscina cu valuri, pe care am vizitat-o de mai multe ori. Apoi am fost şi am încercat să mâncăm. Spun am încercat pentru că opţiunile pentru copii erau practic inexistente, doar prăjeli soioase. Cel puţin eu nu am reuşit să identific altceva în zona de restaurante de lângă piscina cu valuri, unde este şi un loc de joacă interior. Am mâncat până la urmă nişte cartofi prăjiţi unsuroşi, urmate de îngheţată la cupă (asta a fost ok). Precizez că nu e voie cu mâncare şi băutură din exterior, ceea ce ar fi ok dacă ar fi opţiuni mai variate pentru copii. Pe site văd că sunt mai multe restaurante, noi le-am găsit doar pe primele 4. Următoarea oprire a fost la piscina cu tobogane pentru copii, ne-am bălăcit şi acolo şi în final, Dănuţ s-a jucat cu alţi copii la tunurile de apă, moment în care m-am aşezat şi eu pe un şezlong.

Trecuseră deja vreo 4 ore de la sosirea noastră şi Dănuţ nu voia să plecăm acasă. Până când a căzut. S-a julit pe picioare, antebrate, şi-a spart buza si cred că şi-a muşcat şi limba. Cred că cea mai serioasă trântă de până acum. De ce? Pentru că la Divertiland nu prea vezi treptele. Podeaua si treptele sunt vopsite într-un alb perfect, treptele nu sunt delimitate vizual în niciun fel. Treptele arată ca în poza pe care am pus-o în acest post, doar că atunci când eşti chiar deasupra lor şi se mai reflectă şi soarele în luciul apei chiar.nu.le.vezi. Erai mulţi oameni în apă care comentau acest aspect, deci nu mi s-a părut doar mie. Aşa că, în cele din urmă, copilul s-a împiedicat de o treaptă din asta invizibilă. Mă întreb dacă eram o americancă nebună câţi bani obţineam în proces :D

În concluzie: M-aş mai duce? Da. Recomand şi altora? Da. Dar nu înţeleg de ce problemele minore nu se pot rezolva. De ce nu pot gândi un meniu mai potrivit pentru copii, de ce nu pot vopsi muchiile treptelor în altă culoare (aşa cum se specifică în standardele europene pentru siguranţa la piscine). Şi dacă tot suntem la capitolul de ce, nu o să înţeleg NICIODATĂ boala românească "nu e voie să faceţi poze". Iniţial am crezut că e doar a obiectivelor turistice de stat, că am întalnit-o şi la Peleş, şi la Bran, şi la Muzeul Satului şi la Grădina Zoologică, dar văd că se molipsesc şi privaţii. De ce dacă eu vreau să îţi fac reclamă gratuită, să le arăt şi prietenilor unde am fost, sau să mă uit la poze şi să îmi vină brusc cheful să vă mai fac o vizită, de ce nu mă lăsaţi? Ce credeţi că am putea face cu pozele alea de le păziţi mai bine decât îşi păzesc alţii tablourile?

PS: Menţionez că e prima oară când mergem într-un parc acvatic, deci nu am termen de comparaţie. Chiar, la ală din Otopeni aţi fost? Cum e?

Reduceri de 70% la bodybebe

Daca sunteti ca mine, probabil asteptati cu nerabdare Craciunul, dar si cu groaza sumelor pe care le veti cheltui pe cadouri (mai ales pentru copii). De aceea, poate o sa va bucurati sa aflati ca de maine, timp de o luna, www.bodybebe.ro va avea zilnic un produs redus cu 70%. Reducerea va fi anuntata in fiecare dimineata, pe pagina de facebook.

Am descoperit bodybebe acum un an. Pe atunci avea produse doar pentru copii pana la 3 ani, iar Danut era la cam la limita, asa ca m-am bucurat ca anul asta bodybebe a inceput sa faca produse pentru copii cu varsta de pana la 5 ani. Am cumparat deja un tricou din colectia Pirates si urmeaza cu siguranta cel putin o camasa din colectia Dor de vara, pentru ca merge foarte bine pentru vizitele pe care le vom face in perioada sarbatorilor pe la nasi, unchi si alte rude. Iar pentru fetite sunt niste rochite superbe in colectia Dor de vara.

Asadar, daca va plac produsele bodybebe si doriti sa incurajati o afacere 100% romaneasca, stati cu ochii pe pagina de facebook in urmatoarea luna.

Despre Veronica Bereanda si altii ca ea

Probabil ati auzit despre cazul invatatoarei Veronica Bereanda, femeia care le spune copiilor ca sunt prosti, ii jigneste, ii umileste, ii ameninta. Ca toti parintii normali, am ascultat acea inregistrare cu un imens sentiment de indignare si repulsie. Mi se rupe sufletul pentru copiii care i-au trecut prin mana si care au trai aceste abuzuri. Nu o sa mai vorbesc despre ce i-as face, ce merita, ce ii doresc acestei nemernice, s-a scris mult si corect despre asta.

Vreau sa vorbesc despre alte aspecte. In primul rand, ma bucur ca sunt parinti care au luat atitudine. Ma bucur ca o parte a presei a acordat atentie acestui subiect. Ma bucur sa traiesc intr-o lume in care ma indignez si ma infurii impreuna cu alti oameni la auzul vorbelor spuse de ea. Ma bucur pentru ca sper ca inseamna ca e un prim pas in a acorda mai multa atentie persoanelor care ne educa copiii.

Intamplarea asta mi-a adus aminte de toti profesorii dezaxati pe care i-am avut eu. Diriginta din clasele IX-XII se asemena mult cu Veronica, diferenta majora fiind totusi ca noi nu eram elevi de clasa I, deci nu ne-au afectat in aceeasi masura tipetele si insultele ei. Pentru ca eram mari, le-am povestit parintilor despre felul in care se poarta cu noi. Eram la o varsta suficient de mare incat sa ne dam seama ca nu e normal ce se intampla. Avea termen de comparatie, pentru ca eram multi copii care veneau de la scoli diferite, unde avusesem alti diriginti care nu se purtau asa cu noi. Prin urmare, cei mai multi parinti au facut cerere la directoare sa ne fie schimbata diriginta. Rezultatul? Nu numai ca nu ne-a fost schimbata, dar diriginta a primit de la directoare foaia cu semnaturi, ca sa ne poata persecuta mai bine pe cei care au semnat. Si lucrurile au ramas asa, nu am continuat demersurile, nu am inregistrat-o, nu am mers la presa. Si imi pare rau. Daca o sa am vreodata ocazia sa o revad, o sa ii spun cu ce groaza o asteptam eu, copilul de 14 ani, sa intre la ora.

Dar de fapt vreau sa spun altceva, chiar daca introducerea e foarte lunga. Despre diriginta din liceu le-am spus parintilor. Pentru ca, asa cum am mai zis, eram mari. Nu le-am spus niciodata insa parintilor despre profesorul de muzica din clasa a VIII-a, care apuca fetele mai dezvoltate de sani.Ne dezvoltasem un sistem de aparare, stateam departe de el cand vorbea cu noi, stateam cocosate si cu mainile incurcisate la piept, dar nu am spus niciodata nimanui nimic. De ce? Habar nu am... Probabil pentru ca stiam ca se stie in scoala ce fel de om e si nu facea nimeni nimic. Cu cativa ani inainte sa ne fie profesor, i-a aruncat unui baiat un echer metalic intre ochi. Echer care i s-a infipt si copilul a avut nevoie de ingrijiri medicale. Credeti ca a patit ceva profesorul? Multi dintre colegii baieti au luat palme peste fata de la el. Avea o mana foarte grea (pe noi fetele ne mai lua de dupa umar, si ni se parea ca mana lui cantareste o tona), asa ca palma lui se imprima adanc pe fetele lor. Ma indoiesc ca ei au spus vreodata ceva acasa.

Asa ca ajung in sfarsit la concluzia acestui articol: stati de vorba cu copiii vostri si puneti-le intrebari detaliate despre profesorii lor. Intrebati-i cum le vorbesc, pe ce ton, cum se poarta. Nu va asteptati sa va spuna ei daca e ceva in neregula. Poate ca ei nu stiu cum arata normalul. Sau poate ca le e rusine. Sau cred ca si daca spun, oricum nu se va schimba nimic. Probabil ca daca m-ar fi intrebat cineva despre cum e profesorul de muzica, as fi spus. Dar nu m-a intrebat nimeni.

PS: M-am interesat acum despre profesorul de muzica, se pare ca intre timp a iesit la pensie.